Blogroll

sâmbătă, 5 mai 2012

Playlist de weekend

Playlist

  • Thompson Square – Are you gonna kiss me or not?

  • Elton John – Sorry seems to be the hardest word

  • Jake Owen – Barefoot blue jean night

  • Eli Young Band – Crazy girl

  • Coldplay – Paradise

  • 3 Doors Down – When I’m gone

  • Jason Aldean – Don’t you wanna stay?

  • Bon Jovi – Have a nice day

  • Adele – Chasing pavements

  • Lady Antebellum – Need you now

  • Marron5 – She will be loved

  • Modern talking – Brother Louie

  • Roxette – Listen to your heart

  • Julio Iglesias – Baila Morena

  • Birdy – People help people

  • Biffy Clyro – Many of horror

  • Charlene Soraia – Wherever you will go

  • Christina Perri – Jar of hearts

  • Rodney Atkins – Farmer’s Daughter

  • Daughtry - September

Winston Smith - Caracterizare

Daca ar fi sa facem o lista a personajelor puternic atinse de acea complexitate livresca metalica, ar trebui sa fim executati pentru faptul de a nu-l aminti pe Winston Smith din romanul lui George Orwell. Ca mai toate personajele plamadite de scriitor, “sclavul partidului Aerobazei 1” se remarca prin umorul deosebit, desi subtil si de cele mai multe ori, de o raceala ce-ti ingheata sangele in vine. Marele sau avantaj, intr-o regiune unde domnesc cei avizi peste mormane de manechine manipulabile, atat fizic, cat si moral, este inteligenta, impletita cu o memorie colosala, care face fata presiunilor constante are partidului. Sprijinindu-si fiinta pe amintirile din vremea capitalismului, Winston se afla mereu inchis intr-o deranjanta lupta dusa intre cele 2 fronturi ale mentalitatii sale. Pe de o parte, tanjeste dupa cunoastere, dupa adevarul care sa-l scoata pentru totdeauna din apa crescanda a minciunilor politice in care se ineaca; pe de alta parte insa, dorinta de siguranta, de tihna, cat si dresajul la care a fost supus de sistemul politic il tin pe loc, ii sufoca orice dorinta de libertate intr-un val de promisiuni, despre care, el insusi stie ca sunt atat de departe de adevar.

Cuprins de stres, de frica si vina, personajul dezolta pe parcursul celor 40 de ani ai sai un mecanism de auto-aparare. Trasaturile fetei ii devin imobile, se supune partidului si Fratelui cel Mare din reflex, iar memoria sa se adapteaza si ea conditiilor extreme, putand acum, sa uite evenimentele incriminatoare, si sa si le aminteasca atunci cand este nevoie de ele. Pe langa acestea, autopersiflarea il ajuta sa isi pastreze un anumit grad de decenta, caci sub conducerea Ministerului Iubirii, un gest aruncat sub ghidul terorii, al lipsei de scop, al vietii fara densitatea iubirii platonice, poate duce la vaporizare. De altfel, intr-o gloata de marionete carora li se ia in mod continuu trecutul din adancurile amintirilor, marionete hranite cu promisiuni ridicole si minciuni stridente, ironia este un instinct de supravietuire – pluta de salvare care il ridica pe Winston deasupra masei de carne condusa cu ajutorul sforilor – la fel ca senzatia de superioritate, instalata comod in tabieturile personajului amintit.

1984 - George Orwell

De la “Ferma animalelor” până la „Zile birmaneze”, George Orwell, a schiţat întotdeauna conturul perioadelor opresive într-o manieră savuroasă, însă citind „1984” am avut impresia că pot atinge muchia gloriei autorului, că geniul său devine o prezenţă palpabilă, inanulabilă.

Încă de la primele pagini te învăluie aburii unei opere scandaloase, aproape prea stridentă pentru vremea sa, însă de o claritate de gheaţă, cumva metalică. Cu toate acestea, autorul reuşeşte să ne ţină curiozitatea mereu vie, pulsând, şi ne lasă să descoperim treptat demonii puterii ascunşi între filele cărţii.

Ştim cu toţii că, de-a lungul timpului, răul ni s-a arătat în diverse contexte, dar devine şi mai înspăimântător când este săvârşit de oameni împotriva oamenilor. Împinşi de dorinţe sumbre, cu raţiunea întunecată de beţia controlului, şi sufletul învelit în bancnote de hârtie, oamenii tind să uite de cele mai fragile, şi, de asemenea, mai importante valori morale. Astfel, semnează contracte cu sânge, spală bani în lacrimi – transformă raiul în iad. Nimeni nu ia în seamă, totuşi, vieţile distruse, pe cioburile cărora se construiesc imperii. Povestea unei asemea vieţi ia naştere în „1984”. Romanul lui Orwell reprezintă răzvrătirea raţiunii împotriva nevoii, teatrul de operaţiuni pentru războiul dintre necesitatea de siguranţă şi setea de adevăr. Pe tot parcursul romanului, personajul zace într-o suferinţă continuă, provocată de dizolvarea fiinţei sale în ignoranţă şi nepăsare.

Una peste alta, nu cred că va putea cineva vreodată să picteze un tablou al comunismului, încremenit între paginile unei cărţi, mai expresiv decât a făcut-o Orwell, estompând culori atât de vii între rânduri alb negru.

Paşii spre propriul tău blog

Având în vedere că sunt un blogger destul de bun (sau aşa îmi place să mă numesc), mă laud peste tot cu mica mea pasiune. Deşi de cele mai multe ori feedback-ul ia forma unei interogaţii: „lasă-mă, frate, arăt eu de parcă mă interesează?”, se mai găsesc şi plictisiţi, oameni strâns legaţi de lumea culturală, care mă ascultă (mai de voie, mai de nevoie). Astfel că, în ultimul timp (din cauză că sunt ca o moară stricată), multe (2-3) persoane m-au întrebat cum să intre în lumea publicisticii, şi să posteze pe blogul lor personal. Deşi nu e un process foarte complicat, voi, învăţăceii mei, aveţi tot dreptul de a-l aprofunda, şi a vă porni minunata călătorie spre lumină. Adică spre a spune lumii că suferiţi. Da, acum că v-am captat atenţia, un blog este locul perfect de a vă exprima temerile şi îndoielie specifice vârstei. De asemeanea, pe blogul personal puteţi adresa injurii oricărui lucru/oricărei persoane aţi vrea să o vedeţi zbătându-se în chinuri. Cum am făcut eu cu prietenul meu Lucian, care, printr-o indigestia a cauzalităţii universale, a luat o nota mai mare ca mine la Olimpiada de Logică şi Argumentare.

Primul pas ar fi înscrierea pe o platformă de blogging, cum e Blogger.com, sau Wordpress.com. Dacă staţi bine cu nervii, recomand Blogger, dacă simţiţi o chemare inexplicabilă de vă face capului cunoştinţă cu peretele atunci cand ceva merge prost, încercaţi Wordpress. Desigur, există şi alte site-uri ce oferă aceleaşi sevicii, dar e ca şi cum în loc să vă îmbrăcaţi în haine de firmă, aţi trage pur şi simplu un sac peste goliciunea voastră.

Din oficiu, Wordpress va crea un blog cu username-ul tău imediat ce îţi faci cont, iar Blogger te va pune să îi pui un nume şi să alegi o adresă web. Bineînţeles că acesta este momentul cand toată insipiraţia ta dispare ca muzica de pe MTV, şi nu te vei putea gândi la un nume mai interesant decât “cartoful prajit 75” sau “Mis3rabl3 EMO Life”. Acesta din urmă e mai răspândit ca mucegaiul. Nicio problemă, totuşi, deoarece şi numele, şi adresa vor putea fi schimbate mai târziu (cand le veţi înlocui cu o metaforă frapantă, care îi va lăsa pe toţi cu gurile căscate).

Următorul pas este să vă înscrieţi blogul în bazele de date ale motoarelor de căutare. Pentru asta, va trebui să accesaţi URL-ul următor:


http://www.google.com/intl/ro/add_url.html


Google e cel mai important. Cine foloseşte Yahoo Search, oricum?

Acum e cazul să intraţi în acţiune. Nu aveţi de făcut, de fapt, decât să scrieţi orice aberaţie vă trece prin cap. Amintiţi-vă că e blogul vostru, şi dacă voi vreţi să spuneţi lumii ce a pus mama în sandwich-ul pe care l-aţi mâncat de dimineaţă, descrieţi caşcavalul amănunţit, şi nu vă opriţi aici! Puteţi pune şi poze cu ce a rămas din feliile de pâine, sau cu câinele care a mâncat restul. Important e să fie corect scrise!

5% review

Cum mulţi dintre noi îşi îneacă exuberanţa şi prospeţimea într-un „las’ pe mâine” când vine vorba de o activitate culturală, şi sunt de-a dreptul terifiaţi când trebuie să CITEASCĂ o carte... ei bine, nici eu nu vă voi stresa cu astfel de lucruri. Totuşi, ar fi cazul să subliniez că, de multe ori, ne putem „cultiva” (ce cuvânt bizar, ce să cultivăm? Ceapă? .. tot e sezonul) şi desfăşurând activităţi plăcute, ceva mai uşor digerabile pentru neuronii noştri plini de coşuri şi afumaţi de ţigări – nu insinuez nimic, Doamne fereşte!-. Totuşi, calea spre cunoaştere e una plină de dificultăţi, spunea ... nu-mi amintesc bine cine, însă era ori filosof, ori tractorist. De aceea, în scopul desăvârşirii voastre intelectuale, vă recomand călduros să încălcaţi legea. Nu, nu vă pun să furaţi poşeta vreunei doamne în vârstă pe stradă, pentru că oricum nu vă veţi alege decât cu cel mult o proteză şi ce a mai rămas din pensia de 300 de lei, după ce şi-a plătit apa, lumina, medicamentele şi abonamentul la Focus Sat ca să nu piardă vreun episod din „Secrete din trecut”. Ceea ce vreau eu de la voi este să căutaţi pe Google „torrentz.eu” în locul „nebuniei lui Salam vol 2”, şi din acel mic paradis virtual să descărcaţi câteva filme artistice/seriale. Eu voi avea rolul de călăuză spirituală, şi voi scrie câteva... priviri în ansamblu (aş scrie recenzii, dar mi-e teribil de frică de reacţia domnului Onică).

Up (2009) – Bun, am început în forţă. Am zis că vă recomand filme şi eu am început cu desene animte. Dar îndrăznesc să merg înainte pe drumul aceste, întrucât animaţia în discuţie este cu mult mai bună decât majoritatea filmelor de astăzi. Ştiu că abia aşteptaţi să aflaţi despre ce este vorba (pff, absolut sigură!) aşa că nu vă mai ţin muşchii curiozităţii încordaţi şi creierii pe moaţe. Ştiu că fiecare avem un vis, nu-i aşa? De la ofiţerul ieşit de la post-liceala Drăgăşani (care, între noi fie vorba, şi-ar face superiorii la grătar cu puţin rozmarin) ce vrea să devină animator în Bamboo, până la animatorul din Bamboo care vrea să devină prinţesă. În acest film este vorba despre împlinirea visului de-o viaţă, şi prin acesta, de descoperirea unei noi laturi umane din noi. Adică un moş ajunge în sfârşit explorator şi se trezeşte cu un puşti pe cap. În final, băieţelul îi arată că îşi poate trăi viaţa şi fără soţia sa, moartă de câţiva ani. Oscilez între tristeţe şi fericire, dar ştiu sigur că filmul e delicios, de la minutul 0:00, până la minutul 96:00. Merită văzut.

Easy A (2011) – Un film ceva mai neobişnuit despre viaţa de adolescent, pus faţă în faţă cu stereotipurile societăţii. Nu îl pot neapărat numi „artistic”, dar protagonista emană o energie care te loveşte fix între globii oculari, şi e de o inteligenţă şi un umor care fac minuni inimilor rănite (că tot se întâmplă aşa des). Nu, nu m-am îndrăgostit de ea, însă Emma Stone a făcut o treabă grozavă. Bravo ei. Voi de ce nu aţi deveni actori?

Waitress (2007) – Iată un film cu adevărat bun. Cred că l-am văzut de vreo 5-6 ori, şi încă nu m-am săturat. Se vrea trist pe undeva, însă pe mine m-a făcut să râd. Poate din cauză că sunt eu aşa insensibilă (a se citi „nesimţită”). E despre o chelneriţă care strânge bani de când s-a măritat cu o brută (mă murdăresc pe la gură cu acest apelativ vulgar din cauză că O MERITĂ – vine în fiecare zi acasă beat, o dă cu capul de toţi pereţii şi apoi începe să sforăie de cade tencuiala de pe pereţi). În final, soţul o prinde, şi ca să scape de bestia dezlănţuită ca un câine scăpat din lesă, îi spune că e gravidă. E, cu adevărat, dar nu cu el! Vă las să vă bucuraţi de spectacolul oferit de Goliatul de soţ, când află că i s-au pus coarne. Merita, ce-i drept.

Şi ca desert, propun un serial spumos, care vă va trezi neuronii ca o găleată de apă rece, şi vă va face să vă credeţi un pic mai neevoluaţi intelectual decât un cimpanzeu. Cel puţin, la mine efectul ăsta l-a avut, şi e persistent. De o anumită perioadă de timp evit Mentalistul, deoarece mă face să mă simt proastă! (comparată cu protagonistul, care pare un geniu, dar pentru liniştea mea sufletească, eu încă îmi spun că în viaţa reală îl bate nevasta).

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More